De luni, 26 august, încep înscrierile în Programul național „Rangerii juniori”
Incepand de luni, 26 august, încep înscrierile în Programul național „Rangerii juniori”, anunta ministrul Mediului.
Aflat în Parcul National Ceahlau, ministrul Mircea Fechet a anunțat că de luni, 26 august, încep înscrierile în Programul național „Rangerii juniori” (#PNRJ) vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului.
RangeriiJuniori este un rogram pilot cu un buget de 10 milioane de lei, finanțat din Fondul pentru mediu, prin care elevii cu vârste între 8 şi 18 ani care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale vor desfăşura activităţi recreative în cele 22 de arii protejate din ţară.
Solicitanţi eligibili sunt:
Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, prin ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;
parcurile naţionale/parcurile naturale, prin administratorii desemnați în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.
Cuantumul finanţării
Suma maximă care poate fi acordată de Administratia Fondului pentru Mediu pentru un proiect, cu titlul de finanțare, este de 250.000 lei, reprezentând 100% din valoarea totală eligibilă a acestuia.
Înscrierea se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, pe pagina proprie de internet, www.afm.ro, prin completarea de către reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia a unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor.